FlorinVersuri

Spunea un om, dar nu i-am dat crezare,
Că are-ascunsă-n suflet o cămară
Și strânge-n ea doar zilele cu soare
Din iunie pân-la sfârșit de vară.

El nu trăiește ca un om cu stare,
N-are nimic al lui, le-a dat pe toate,
În ochii altora e-un oarecare
Ce strânge în cămară, apoi împarte.

În toamnă-aleargă de nebun să prindă
Un pictor postmodern ce vinde mere
Și busuioc uscat de pus la grindă,
Îi dă, apoi își ia la revedere.

Când vine iarna, are un sticlete,
Îi cântă amintiri și stau de vorbă,
Adună de pe oameni etichete,
Le-strânge-n pumn și le aruncă-n sobă.

Când se topește ultima ninsoare,
Găsește primăvara rece, udă,
De prin păduri el îi aduce-o floare
Și-i pune peste trup o frunză crudă.

Iar lumea toată pare încurcată,
De ce-n cămară nu-și pune merinde,
De ce muncește-ntruna fără plată,
De ce-ngrijește vorbe suferinde…