FlorinVersuri

Eu sunt ca un luntraș ce vrea s-ajungă
La țărmul unui vis și scriu pe ape,
De unde vin e-o cale-așa de lungă,
Iar țărmul, zi de zi, tot mai aproape.

Și scriu pentru un pom cu pere coapte,
Nu pentru oameni, ci pentru lalele
Crescute-n călimările cu șoapte
Și puse-apoi în coșuri de nuiele.

Sunt mulți cei care s-au pierdut în față,
Au străbătut în calea lor furtună,
Iar luntrea lor e-acum ascunsă-n ceață
Între apus și răsărit de lună.

În urma mea vin tineri mulți, o mie
Perechi de aripi care vor să zboare,
Vâslesc pe-o luntre albă, din hârtie,
Și-n jurul lor e numai sărbătoare.

Am încercat s-ajut, să-ntind o scară,
Dar luntrea mea e numai din cuvinte,
Din sunete pierdute de vioară
Și merg de unul singur înainte.