FlorinVersuri

Când pleac-o zi o-ntreb unde se duce,
Îi dau ceva la schimb, poate-o-să-mi spună,
În dimineți când se crăpa de lună
Venea din coșnița cu turtă dulce

Cândva, prin toamnă, se scălda în rouă,
Mi se-așeza pe frunte răcoroasă,
Îmi alerga prin gând, era frumoasă
Ca un sărut trezit din somn când plouă

Am s-o pândesc, mi-am pus în gând odată
Și-am stat până târziu, pe o colină
Luceafărul iubea o Cătălină
Pe care o știa de mică fată

N-am reușit s-o văd, se-ntunecase,
Părea că se ascunde printre vise
Când genele pe pernă sunt închise
Și când s-o-ntreb, în noapte, ea plecase

Eu o petrec cu gând c-o să revină,
Vremelnic prin orașe să mă vadă,
Un clovn pe străzi în zi de promenadă
Ce scoate din jobenul lui lumină

Primesc ce-mi dă…din ieri, tăceri puține,
Din azi îmi dă să beau fără măsură,
Din mâine, să îmi spună, nu se-ndură
Când pleacă am pahare goale… pline…