FlorinVersuri

Se spune că apusul e fierar
Și are-n colț de cer o fierărie,
Dar ce-are de făcut e lucru rar,
De potcovit o-ntreagă herghelie.

Cu fruntea arsă, pieptul încordat,
Își pune șorț de purpurie pară,
Cu părul castaniu, înflăcărat,
Așterne-un braț de fân și doarme-afară.

În fiecare zi aprinde foc,
Rupând din meteori puțină iască,
Și, cu potcoave pline de noroc,
Se-apucă-n asfințit să potcovească.

Dar caii-s din poveste, înaripați,
Mănâncă jarul tot dintr-o suflare
Și toți vecinii lui rămân mirați
De-atâta muncă aspră și răbdare.

Și bietul om tot cară din păduri
Copaci întregi și îi aprinde-n grabă,
Cu-atâția cai flămânzi și-atâtea guri,
E plin de griji și încolțit de treabă.

Și dusă-i vestea-n alte zări de fum,
Toți caii lumii saltă și nechează,
Aleargă în galop spre-același drum,
Iar omul nostru tace și oftează.

De-aceea, când priviți pe înserat
Spre focul viu ce se-ntețește-n zare,
E un fierar ce arde lemn uscat,
Să aibă caii jar pentru mâncare.