FlorinVersuri

Am cunoscut un om, mergea întruna,
Era o zi de luni, pe la amiază,
Avea un pas încet, cum curge luna,
Iar eu aveam în mână o sfârlează.

El purta drumuri în priviri și taine,
Eu cumpăram ce n-avea de vânzare,
Puneam poveștilor pe umeri haine
Și le-ascundeam la piept, în buzunare.

Urcam un deal, el cobora o vale,
Lătrau cu patos câinii prin vecini,
Destinul ne pictase-n dungi rurale,
El avea chip de oase, eu de crini.

Nu ne-am vorbit nicicând, i-am dat binețe,
Îi tremura o mână ca o frunză,
Puneam pe-ascuns, în arc, priviri răzlețe
Să văd o rană cum se zbate-n pânză.

Mi se păreau așa de ne-nțelese
Tributurile timpului ce-așteaptă,
Cum prind în plasa lor cu ochiuri dese,
Cum fac un cerc din orice cale dreaptă.

Acum e-o zi de vineri, se-nserează,
Iar omu-acela a zburat înalt,
Dar timpul de atunci își calibrează
Luneta și e gata de asalt.