FlorinVersuri

Mergeam absent pe drumul de la stradă
Și-n trecere m-am salutat cu vântul,
Curta o tufă-albastră de lavandă,
Hoinar de felul lui, făcea pe sfântul.

Am ascultat, să văd, ce vrea să-i spună
Și i-a șoptit că o adoră tare,
Pe flori timide prinse în cunună
El îi făcea cu-n evantai răcoare.

Dar a plecat atras de supla iarbă
Și-a tot dansat cu ea, motiv de ceartă,
Albastrul din lavandă da să fiarbă,
Iar din tăcerea ei părea că-l iartă.

Dar iarba a rămas și ea mirată,
Cu părul blond, întinsă la pământ,
Sedusă și apoi abandonată
De-un coate-goale, de-o vorbă-n vânt.

De când a fost îndrăgostit de-o stâncă,
El, vântul, nu mai crede în cuvinte,
Are un fluier fermecat și cântă
Haihui prin anii care trec și minte.

Eu am cules povestea dintr-o carte
Nescrisă, povestită de bunicul,
Dar vântul, între timp, l-a dus departe,
Iar ce citiți e ce a rămas, nimicul.