Versuri și Reversuri

Când nostalgii de veri îți fac cu mâna,
Tu le zâmbești din floarea-soarelui,
Asculți cosașii acordându-și struna
Și strângi la piept un dor al nimănui.

Îmi spui că e frumos și, pentru-o clipă,
Te pierzi pe câmpul către cer răsfrânt,
Din mușețel adie o risipă
De an sabatic și de galben sfânt.

De ce n-au umbre străzile pavate,
Mă-ntrebi, și-ți fac un semn către departe;
Au teatre de păpuși și visuri, poate,
Iar oamenii se-ascund mai mult în arte.

Vor mai veni și aripi călătoare
Cât încă sunt prin sate case vechi,
Iar oamenii vor învăța să zboare
Din nou, doi câte doi, ca ieri, perechi.

Vor întreba dacă e voie afară
Doi pui îndrăgostiți de rândunică,
Să ia cu ei ce-a mai rămas din vară,
Cât încă-i mare ziua, noaptea mică.

Ceva ce stă să cadă, prins c-o sârmă,
E ce-am deschis cu teamă chiar acum;
Când plec, o-nchid, să nu rămână urmă,
O poartă-a nostalgiei, ca un fum.