Versuri și Reversuri

„Dar Iisus S-a plecat în jos și scria cu degetul pe pământ.”

„Apoi S-a plecat iarăși și scria cu degetul pe pământ.”

Sunt două momente ale aceleiași atitudini pe care Domnul o manifestă în raport cu nerăbdarea strigată a cărturarilor și fariseilor.

În Ioan 8:1-11 este prezentat firul întâmplării femeii prinse în preacurvie, folosită de mai-marii zilei de atunci ca pretext pentru a-I testa Domnului atitudinea și, în felul acesta, pe baza ei, să-I submineze autoritatea răspunsului fără echivoc cu care îi scotea, puțin câte puțin, din logica presupusului lor adevăr asumat.

Întrebării lor adresate Domnului, „Tu dar ce zici?”, El le răspunde prin tăcere, prin neimplicare, prin neparticipare, preferând să evite o confruntare în ritmul impus de mulțime (acum și aici). Trebuie să fi trecut câteva secunde bune între întrebările lor insistente și hotărârea Lui de a Se ridica și a le spune că sunt liberi să aplice Legea lui Moise, care cerea uciderea cu pietre, în astfel de situații, dar cu o condiție: aceea a ridicării unor mâini curate.

Este răspunsul dat lui Matei (Matei 5:17), prin care le spune ucenicilor, într-un alt context: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” Și îi ajută acum pe cărturari și pe farisei să împlinească Legea lui Moise într-un fel, singurul de altfel, în care ei nu erau pregătiți s-o facă.

Legea are menirea de a conștientiza păcatul celui căzut sub incidența ei, dar este greșit ca cel ce o aplică să nu țină cont de propria lui realitate.

Dar mai este ceva în așteptarea Domnului în fața gloatei hotărâte să ucidă: este seninătatea și siguranța că nu se va întâmpla iremediabilul în raport cu victima.

Ca și în cazul lui Lazăr din Ioan 11:6, care, atunci când „… a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era”, Domnul Își ia răgaz și acum și scrie pe pământ, concentrându-Și privirea la țărâna din care și inima celor dornici să aplice legea era făcută.

Dar în inima mulțimii împlinirea Legii lui Moise nu era scrisă, însă acum era chiar în fața lor, scriind cu degetul pe pământ.

Dar iată-L pe Domnul oprindu-Se din scris, ridicându-Se și îndemnându-i să facă ce știu că trebuie, să arunce cu piatra, dar îndemnându-i, în subsidiar, să-l găsească pe cel care este fără păcat și acela să arunce primul.

Le expune limitele problemei, îi ajută în rezolvarea ei, însă nu-L mai preocupă după aceea rezultatul. Odată cuvintele rostite, se apleacă iarăși și continuă să scrie cu degetul pe pământ.

Nu le susține privirile, nu vrea să le vadă mirarea în ochi, să le simtă „mustrarea din cugetul lor”. El se apleacă și lasă împlinirea Legii lui Moise să-și urmeze cursul.

Ca și în cazul relatării despre învierea lui Lazăr și acum zăbovește de două ori, amânând rezolvarea situației în mod simplist, fără a expune motivul pentru care o face.

Iisus este înainte de toate Învățătorul care ne aduce înțelepciunea, Păstorul care Își dă viața pentru oile Sale, pentru ca noi să înțelegem sensul sacrificiului Său. Nu grăbește și nu obligă…

El le cerea ucenicilor și le spune în Matei 5:20 că „dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”

Iar felul acela al neprihănirii cerut de Iisus ucenicilor a fost atins pentru o clipă chiar de cărturari și farisei, când s-au simțit „mustrați în cugetul lor”, ieșind afară din Templu, unul câte unul, de la cel mai bătrân până la cel din urmă.

Rămas singur cu femeia, Iisus Se ridică. Nu mai are atitudinea de așteptare, nu mai scrie cu degetul pe pământ. Se ridică și scrie direct în inimă.

Femeia este prezentată ca fiind în mijloc, în centrul atenției. Nu este dojenită, nu i se ține o predică moralizatoare interminabilă, nu este făcută datoare. Nu. Este tratată cu onestitate, în continuarea împlinirii Legii lui Moise.

Abia în ea avea loc împlinirea legii prin faptul că, la întrebarea Domnului: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”, aceasta răspunde: „Nimeni, Doamne.”

Pentru ea, El era Domnul; pentru mulțime, El era de neînțeles, neverosimil.

Iisus îi spune: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te și să nu mai păcătuiești.”

Iată împlinirea legii. Nu o respecți din teamă, ci din iubire de înțelepciunea care vine de la Domnul.

Ce a scris Domnul cu degetul pe pământ?

Au fost multe încercări de a răspunde. Eu îmi doresc să aflu de la El, când Îl voi întâlni.

Dar orice ar fi scris, a scris ceva ce L-a făcut să zăbovească pentru câteva clipe înainte de a le da răspunsul celor ce Îl așteptau.

Și am încredere că El scrie și acum când noi Îi cerem să ne răspundă întrebărilor noastre puse în grabă, stând așezat pe pământ, dar dacă Îl vom recunoaște, ca și femeia prinsă în preacurvie, și-I vom spune „Doamne”, atunci El ne va vorbi și ne va spune:

„Mergeți și nu mai păcătuiți.”

21 octombrie 2019