Versuri și Reversuri

Mâine o să mă trezesc devreme, înainte să cânte cocoșul de trei ori. Mă voi urca în primul tramvai și voi merge până la Gara de Nord.

Cât timp voi călători, mă voi uita pe geam să văd cum se luminează de ziuă și cum pornesc să mă caute toate urmele mele lăsate pe străzi, prin parcuri, prin piețe, prin oameni, pe ziduri, prin târgurile anilor ’80, prin librării, prin încercări de unul singur, secundă după secundă, minut după minut, oră după oră, zi după zi, an după an.

Vor alerga după mine strigându-mă să nu plec.

În Gara de Nord voi opri toate trenurile și le voi umple cu nimicurile mele. Apoi voi deturna căile ferate și le voi face să treacă printr-o singură destinație: un Cătun în care cântă ciorile deasupra mărăcinilor scoțieni.

Acolo le voi risipi prin sat, pe singura uliță rămasă prăfuită, cea care trece prin Poiana Puțului copilăriei mele.

Va ploua mult. Va veni apa mare și le va lua cu ea și nu le va mai găsi nimeni, iar cei care nu mai sunt vor veni să mă vadă și să se mire ce mare ispravă am făcut cu viața mea de când am plecat.

Eu voi pune o bărcuță de hârtie pe apa care curge prin șanț, mă voi urca în ea, le voi face tuturor cu mâna și voi pleca pe vâlcea, până pe pârâul Glavacioc. Dus voi fi.

Tata, din poartă, va striga după mine:

— Florine, tată, am crezut că tu vei câștiga Odesa!

Iar eu îi voi răspunde că am plecat să-l caut pe bunicul rămas în gropile comune de acolo, mergând pe firul apei…